Lectia 9: Decodificarea metaforei Genezei

Biblia (sau “Cartea cartilor” caci este cea mai citita carte de pe fata pamantului), este o epopee a nasterii universului si a crearii omului. Este motivul pentru care e pertinent sa incercam sa cautam acolo informatii care ar putea folosi scopului nostru de a afla “ cine suntem” pentru a stii “ce putem face”. Bineinteles ca o interpretare mot-a-mot a Bibliei este cel putin hazardata. Abordarea simbolistica si metaforica pare mult mai potrivita conceptiei holistice a ganditorului din era trecuta. Pentru a ma feri cat mai mult de speculatii, voi incerca sa verific din cand in cand directia firului logic prin compararea concluziilor cu faptele stiintifice demonstrate si cu imaginile arhetipale clasice in care ar trebui sa se regaseasca.

Ca sa intelegem Geneza biblica, trebuie sa facem o precizare: cartea asta, are mari probleme de lexic. Motivul principal il reprezinta folosirea omonimelor, adica a cuvintelor care au aceeasi forma dar mai multe sensuri. De exemplu, pentru noi, cuvintele „suflare” „suflet” „duh” au semnificatii diferite : cand spunem suflet ne gandim la afectivitate, duhul il asimilam gândirii iar suflul, respiratiei. Dar gândirea biblică nu face această deosebire, atat in ebraică cat şi în greacă, noţiunile sunt sinonime provenind de la aceeaşi rădăcină: „a respira”.
De ce ar fi utilizat autorii acest fel de scriere, care produce nenumarate confuzii de sens?
Modul detaliat in care este redata povestea biblica exclude din start ideea de neglijenta sau nepricepere. Poate fi intr-adevar vorba despre neinspiratia traducatorilor, dar persistenta echivocului cuvintelor in mai toate limbile in care a fost tradusa ne indeparteaza si de aceasta ipoteza.
Este mai curand uimitorul rezultat al unui efort complex de scriere a unei carti care are intelesuri diferite in functie de treapta de elevare spirituala pe care se afla cititorul. Caci ce ar putea intelege un semistiutor de carte daca ar citi: omul are o tripla natura, fizica, eterica si astrala? Sfanta Treime (Tatal, Fiul si Sfantul Duh) este o formulare mult mai accesibila pentru o fiinta aflata in zilele timpurii ale initierii sale.
Atata timp cat Adam este descris ca o figurina de lut careia Dumnezeu i-a “suflat viata in nari”, el poate avea inteles atat in mintea neofitului cat si in cea a initiatului.
Fizicianul poate “traduce” in propriul sau limbaj aceasta imagine a crearii unui unic stramos al omenirii: primul om a fost format din energie si materie. Matematicianul vede echivalente numerice in literele numelui Adam de exemplu, si ajunge prin adunari, scaderi, inmultiri si impartiri la tot felul de alte numere pe care le considera “perfecte”, din niste considerente care imi scapa... Pesimistul isi primeste lectia prin conditionarea negativa a Apocalisei iar optimistul incurabil ia de buna promisiunea reinvierii. Oricum, am auzit zilele trecute la radio ca acestia din urma traiesc mai mult decat primii, asa ca m-am hotarat sa imbratisez conceptiile lor fanteziste. Si chiar daca nu voi trai mai mult, sunt sigura ca macar voi trai mai bine. Cine zicea ca nu avem liber-arbitru?
Desi probabil ca marea majoritate a contemporanilor crestini cunoaste in principiu povestea biblica a genezei, ideile utile demersului nostru merita accentuate.
In primele zile ale saptamanii primordiale (Facerea, cap I), Dumnezeu creaza prin tot felul de procese de (atentie!) “separare si despartire”, universul, initial partea “nevie” pe care o populeaza in a doua parte a aceleiasi spatamani, cu fiinte vii. Omul apare ca un apogeu al creatiei primei saptamani dar stupoare, dupa o zi de odihna, in a opta zi, Dumnezeu creaza din nou omul!..., o incongruenta cel putin ciudata. Fiinta umanoida a zilei a sasea, desi superioara ierarhic tuturor celorlalte vietuitoare, seamana foarte mult cu un animal pentru ca nu pare a detine inteligenta ci doar instinct (nu cunoaste vorbirea, nu munceste dar are sexualitate).
Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!" Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!" Apoi a zis Dumnezeu: "Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.
Tot omul, de data aceasta avand un nume, Adam, apare si ca nou-nascutul zilei a opta care urmeaza cronologic zilei de odihna, ziua a saptea. Desi este si el facut din tarana si “suflare de viata”, dupa “chipul si asemanarea” creatorului, Adam este o fiinta inteligenta deoarece vorbeste (“da nume” vietuitoarelor) si munceste (”lucreaza si pazeste raiul”).
Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.
Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.
Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul.
Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului.
Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!
Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el". Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.

Eva este separata de catre Dumnezeu din “coasta” lui Adam, pentru ca nici un animal nu era “ un ajutor pe potriva sa”, proces care a necesitat adormirea prealabila a biblicului donator de coasta.

Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.

Par fericiti si inocenti cei doi membri ai cuplului primordial, pana cand marea ruptura se produce: tentati de sarpele cel viclean, mananca marul, “ca sa fie asemenea lui Dumnezeu”. Par sa realizeze pacatul comis si intentioneaza sa-l ascunda de Dumnezeu, dar cunoasterea binelui si raului are un efect secundar ce demasca gestul de nesupunere: rusinea de a fi “goi”.
Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.

Dumnezeu audiaza inculpatii si le cere sa isi explice gestul. Neasteptat din partea unor cunoscatori de acum ai binelui si raului (gustasera deja marul), Adam si Eva paseaza responsabilitatea faptei lor catre cineva din afara: Adam o arata cu degetul pe Eva, iar aceasta il invinuieste pe sarpe.
Şi i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?"
Zis-a Adam: "Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat".
Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: "Pentru ce ai făcut aceasta?" Iar femeia a zis: "Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat".
Dumnezeu nu pare sa absolve pe nimeni de vina comiterii pacatului deoarece ii pedepseste pe toti trei: Adam este surghiunit pe pamantul “din care a fost luat” si condamnat la munca silnica pana la moarte, Evei ii este rezervata o viata plina de masochism (stapanita dar atrasa de barbatul ei, cu necazuri si durere legate mai ales de procreere) iar sarpelui i se lasa ca singur mijloc de locomotie, taratul iar ca hrana, tarana.
Este interesant ca surghiunul nu pare a fi doar pedeapsa pentru comiterea pacatului originar ci si solutia de a micsora consecintele gestului. In “mijlocul raiului” exista doi copaci interzisi perechii primordiale: cel ale carui fructe il inzestrau pe degustator cu “cunosterea binelui si raului” si “pomul vietii”, creator de nemurire. Formularea frazeologica pare sa indice ca principal motiv pentru condamnarea perechii primordiale la moarte, prin exilare pe pamant, evitarea imortalitatii acesteia in conditiile nou-existente: “Iata Adam s-a facut ca unul dintre noi, cunoscand binele si raul. Si acum nu cumva sa-si intinda mana si sa ia roade din pomul vietii, sa manance si sa traiasca in veci!...”
Exista atat de multe interpretari ale povestii biblice incat este chiar o lipsa de sens sa incerc macar sa le amintesc aici. Cum fiecare cititor poseda propriul sau sistem de valori, este inerenta contradictia de sensuri atribuite metaforei. Pornind de la conceptia reprezentarii holografice a adevarului (intregul este continut in fiecare parte componenta) ce caracterizeaza simbolismul, consider ca abordarea cea mai exacta este cea care isi mentine sensul indiferent de prisma prin care este privita (psihologica, fizica, filozofica). Fara sa-mi doresc sa intru in polemici nesfarsite, va propun o interpretare care indeplineste criteriul sustinerii logice, indiferent de unghiul din care este evaluata.
Vom avea ca obiect de studiu principala “ciudatenie” a Bibliei care este ziua a 8-a, cea care urmeaza zilei de odihna. Sa incercam sa traducem din limbajul simbolic arhetipal (limbajul anticilor autori ai cartii) in limbajul filozofilor, psihologilor si fizicienilor de astazi, strania geneza a omului.