Lectia 5: Sistemul de credinte

Imaginea unei furnici intr-un univers infinit aflat in convulsii, este datatoare de mari anxietati. Stresul continuu ca fiecare clipa poate fi ultima creaza boala si moartea prematura. Din punct de vedere genetic suntem "construiti" pentru a trai cel putin 120 de ani. Omul nu moare niciodata de batranete ci de boala. Pentru ca frica are capacitatea de a-si materializa obiectul.
Perceptia unui univers indiferent, guvernat de haos si miscare browniana, lipsit total de sens este otravitoare pentru psihicul si pentru corpul nostru. Daca viata este doar intamplare, atunci si moartea este lipsita de sens. Numaratoarea inversa care incepe in momentul constientizarii mortii ca destinatie implacabila a vietii este atat de greu de tolerat incat e de mirare ca nu preferam un sfarsit rapid acestei agonii.
Abandonul in mana haosului nu este un scenariu acceptabil pentru viata constienta. Inexistenta unui Dumnezeu este o absenta de fapt, este un handicap care condamna omul la singuratate intr-un univers total insecur in care nu se afla nici macar un singur punct fix. Se pare ca o constienta are nevoie de sens pentru a-si accepta existenta...
Sensul inseamna ordine. Gandirea constienta chiar a descoperit o ordine in universul din care a aparut se zicem "intamplator": legea cauzei si efectului. Putem determina locul in care o piatra aruncata va atinge pamantul, intelegem cum se produce ploaia, stim ca un antialgic ne va scuti de durere pentru o vreme, manipulam legile fizicii pentru a produce curent electric si chiar avem stiinta de a ne distruge planeta. Toate legile fizice care ne guverneaza lumea nu inseamna altceva decat ca universul (cel putin o parte din el) are o orientare, un sens si deci nu este intru totul haotic. Este foarte adevarat ca exista o parte care se sustrage controlului nostru. Oare aceasta parte necunoscuta este in afara sferei noastre de influenta pentru ca chiar e dezordonata sau pentru ca nu am descoperit inca toate cheile? Daca nu putem rezolva decat un sector al unui puzzle inseamna ca bucatelele de carton ramase sunt fara sens? Daca in evul mediu umanitatea lumina noptile cu lampile de gaz, insemna ca pe atunci nu exista legea electro-magnetismului? Si o singura lege daca ar actiona in interiorul unui sistem, ar fi suficienta pentru a ordona tot sistemul. Universul ori este coerent cu totul, ori nu este deloc.
Ce produce aceasta ordonare? Ce aseaza spatiul si timpul in forme reproductibile? O lege a fizicii ne spune ca "nimic nu poate fi creat din nimic". Atata timp cat universul exista, "ceva" sau "cineva" trebuie sa fi fost genitorul sau. Atata timp cat ordinea exista, "ceva" sau "cineva" trebuie ca a impus limite si a admis grade de libertate.
Si noi? Suntem rezultatul unei evolutii intamplatoare sau am fost creati? Daca legea cauzei si efectului este o caracteristica a acestei "realitati", aparitia vietii nu poate fi o intamplare ci doar un eveniment creat de datatorul de legi. Cine este in spatele ochiilor care ne privesc din oglinda? Un “observator”? Culege informatia din universul care o inconjoara deci este Observatorul... dar ceea ce caracterizeaza in principal aceasta “entitate” este capacitatea sa de a gasi corelatii.
Cautarea a ceva presupune insa ca acel ceva sa fi fost deja cunoscut si ulterior pierdut. Cum ar putea entitatea sa caute ordinea in haosul din jur daca nu ar fi stiut deja cate ceva despre ordine? Un robot poate sa observe, sa analizeze si in final sa gaseasca dar numai daca a fost programat sa caute. Bastinasii din America nu au vazut timp de cateva zile vapoarele conchistadorilor spanioli desi erau ancorate in apropierea tarmuului deoarece nu mai intalnisera inca asa ceva si in consecinta mintea lor nu a putut recunoaste conceptul (insusi cuvantul "recunoastere" implica o ante-cunoastere). Oamenii albi imbracati in metal stralucitor le-au parut pieilor rosii zei materializati din cer pe pamanturile lor. Cum am sti sa-l cautam pe Dumnezeu daca nu am fi fost programati pentru asta?
Pe masura ce gaseste coincidentele, entitatea dobandeste din ce in ce mai multa cunoastere, devine din ce in ce mai capabila sa-si controleze propriul univers. Descopera corelatii din ce in ce mai indepartate in timp si in spatiu. Faptul ca ea "descopera" si nu "inventeaza"aceste legaturi implica preexistenta lor. Electronii si protonii se atrageau inainte ca ea sa afle. Si gravitatia o tinea legata de pamant inainte ca ea sa dea un nume acestei forte.
Ceea ce dobandeste entitatea in acest proces de observatie, inregistrare si analiza este capacitatea de a reproduce evenimentele. Pe masura ce gaseste corelatiile dintre evenimente, dintre ceea ce o inconjoara, Creatura ajunge sa se autocreeze. Creatura devine Creator. Focul venea din cer, acum il producem noi. Ne adaposteam in pesteri, acum ridicam case. Creatia a existat inainte ca noi sa o cunoastem, dar cunoasterea ne transforma in creatori de realitate controlata, conforma dorintelor noastre. Prin cunoastere dobandim puterea de alegere, dobandim liberul-arbitru. Prin cunoastere ne transformam din “victime” in Dumnezeu.
Dar nu cunoasterea materializeaza. Haosul se grupeaza in forme prin alt mecanism. Am facut copii chiar si atunci cand nu intelegeam exact mecanismul prin care acestia apareau pe lume. “Ni-i dadea Dumnezeu”... Acum programam momentul in care ii concepem. Si ceea ce nu stim se matrializeaza dar in tipare independente de dorintele noastre. Cunoasterea doar ne ajuta sa stabilim noi formele in care se cristalizeaza. Cine hotaraste atunci pentru acele aspecte ale realitatii care nu se supun vointei noastre?
Oamenii de stiinta considera infatuati ca ceea ce este incontrolabil pentru om, nu poate fi controlat. Ca sa impace si capra si varza, bucatelele de control cu cele de neputinta, stiinta a inventat o teorie intreaga numita “teoria probabilitatilor”. Intamplarea, norocul sau ghinonul nu sunt rezultatul incompletei noastre intelegeri ci sunt simple probabilitati. Daca nu gasim o logica spun ei, inseamna ca ea nu exista. Decat sa ne acceptam limitele, preferam sa consideram universul un amalgam de sens si non-sens, de logic si ilogic. Nu vi se pare tragic ca alegem deseori pretul nefericirii doar pentru a demonstra ca am avut dreptate?
Parintii nostrii spirituali au incercat sa ne convinga ca exista o vointa externa, constienta pe care au numit-o Dumnezeu. Nestiuta. De multe ori neinteleasa. De foarte multe ori cruda. Dar ei au numit-o “buna” si dreapta. Si fara de pacat. "Ce e rau vine din om", au mai spus ei. De la El, numai de “bine”. Dumnezeul Torei, Dumnezeul parintilor nostrii este exterior noua, este omnipotent si ne vrea binele dar ne lasa sa suferim. De ce? "Ne incearca", spun ei... "Pentru a vedea daca meritam"... El este evaluatorul nostru, el este cel care ne masoara si da sentinte: tu esti bun, tu esti rau. Tu treci in rai iar pe tine o sa te inhate imediat Scaraotchi sa te trateze cu fum si pucioas pe la nas... Fiecaruia dupa posibilitati...Deci pana la urma, tot de noi depinde unde ne ducem. Poate ca nu este chiar atat de puternic acest personaj prezentat noua drept Dumnezeu...
Dar tot parintii nostrii spirituali spun ca El ne-a creat. Suntem imperfecti? Poate fi lucrarea unui Dumnezeu perfect, cu defecte? Sadic trebuie ca este un Dumnezeu care ne-a sortit unei suferinte continui pentru rafinare, care a hotarat sa platim noi cu durere defectele de fabricatie facute de El, fie in viata asta, caz in care tortura are macar un sfarsit, fie dupa moarte, unde vom fierbe la foc mic o vesnicie. Vi se pare ca il descriu pe Dumnezeu? Mie mi se pare ca este mai rau decat mine, ca eu sunt mai Dumnezeu decat e el Dumnezeu. O sa mi-o amintiti pe aia cu “diavolul”, amarata de “oaie neagra” care ia asupra sa strambatatea unei vieti create de un Dumnezeu a carui bunatate este cel putin schiloada. Puternic trebuie sa fie bietul incornorat, daca nici Dumnezeu nu a putut sa-i faca fata si ne-a lasat in mainile unui asemenea maniac. Se lupta ca nebunii pentru sufletele noastre o zeitate slaba si "buna" caruia ii spunem Dumnezeu si una puternica si "rea" careia ii spunem Diavol. Vi se pare corect sa se duca lupta asta pe corpul si pe nervii nostrii? Daca Diavolul este cel putin la fel de puternic ca Dumnezeu, de ce sa nu-l alegem pe el? Si cum ramane cu ideea unui singur creator? Inseamna ca tot el l-a nascut si pe Diavol, nu?
Cine sunt acesti parinti spirituali? As fi putut foarte bine sa le spun “guru”, dar nu stiu pluralul cuvantului... sau « rabini », dar stiu ca sunt foarte sensibili si nu vreau sa-mi bat singura cuie in talpa... poate “preoti”... Sau “psihanalisti”, ca doar si ei ne spovedesc si pe urma ne traduc visele in pacate care l-ar face si pe marchizul de Sade sa paleasca de rusine: vrem sa facem sex cu mama si sa-l omoram pe tata (sau invers), femeile ar vrea sa detina penis si barbatii sa si-l taie etc. Trebuie sa gaseasca ei ceva abominabil in mintea noastra. La sfarsit, ca orice parinti veritabili, ne acorda iertarea. Mai bine “parinti spirituali”...
Cum au ajuns ei sa aibe asemenea putere asupra noastra? O sa va spun povestea invincibilului virus, cel mai simplu organism din lume. Are o structura atat de rudimentara incat nu are puncte vulnerabile. Gazda parazitata ii face toata treaba: il hraneste, il inmulteste. Singurul lucru pe care il face microscopicul monstru este sa-i introduca celulei un “program” pe care ea sa-l “ruleze”. Programul in cazul de fata este o singura spirala de ADN, “planul de constructie” al virusului. Pentru ca asta stie sa faca, celula, fabrica de asamblat proteine, incepe, urmand instructiunile, productia de serie. Virusi nou-nouti, echipati fiecare cu noi spirale de ADN, ies pe banda rulanta din celula care se straduieste sa-si faca treaba cat mai eficient, pentru “binele” intregului organism, crede ea. Epuizata de rezerve si de atata munca, biata celula, loiala toata viata ei “marelui stapan”, nu intelege de ce o armata de leucocite o inconjoara cu scopul precis de a o distruge. Moare nedumerita, invocand in zadar interventia corectoare a celui atotputernic caruia ea ii spunea “Dumnezeu” si pe care s-a straduit toata viata sa-l multumeasca.
Stiti unde este singurul “punct vulnerabil” asupra caruia se poate interveni astfel incat acest program sa nu se materializeze? La poarta de intrare. Doar paznicul, “programul antivirus”, este singura veriga care ar fi putut evita moartea celulei si pericolul in care se afla acum intregul organism. El hotaraste cine intra si cine nu pe usa. Programul antivirus, cu care este echipata fiecare celula, este sistemul nostru de credinte. Lasam sa intre ce credem ca ne face bine, respingem ce credem ca ne face rau.
De aceea omenirea a avut dintotdeauna nevoie de “iluminati”. Pe post de “antivirus”. Ei au reprezentat legatura noastra cu “Cel de sus”, ne-au invatat pe cine sa lasam sa intre si pe cine nu, ne-au implementat sistemul de credinte. In antichitate tot ei erau si oameni de stiinta, si filozofi, si vindecatori si preoti. Intelegeau si vazutele si nevazutele, si demonstrabilul si ocultul. Acum s-au specializat: oamenii de stiinta descriu sensul universului stiut si ne lasa la cheremul probabilitatilor in fata celui ramas in umbra cunoasterii in timp ce preotii ne fac “serviciul” de a ne convinge ca meritam fiecare palma pe care o primim pentru ca ne-am nascut pacatosi. Si unii si ceilalti ne-au condamnat la frica. Si unii si ceilalti ne-au convins ca suntem neputinciosi.
Nu am pus la indoiala invatamintele celor care pareau ca aud “Vocea” in direct (stiinta numeste "schiofrenie" capacitatea de a auzi voci pe care ceilalti nu le aud. Am renuntat sa fac psihiatrie deoarece imi facusem prostul obicei de a-i vedea pe pacientii Spitalului 9 diagnosticati cu schizofrenie ca pe niste profeti pusi abuziv pe neuroleptice). EI ne-au spus: sa nu minti, sa nu ucizi, sa nu fi invidios (sa nu ravnesti la nevasta altuia, sa nu furi); sa nu-ti judeci parintii (sic! domnule Freud) etc. De ce? Raspunsul corect ar fi fost: ca sa eviti suferinta.
Dar suferinta nu aparea imediat. Din contra, uneori consecinta imediata era o recompensa. Am furat oile altuia si acum am 50 de oi, nu 25, deci mai mult lapte si mai multa lana. Timpul lung care separa actiunea originara de manifestarea repercusiunii ei permite interventia atator variabile incat firul rosu care le leaga nu este usor vizibil. Dar legatura dintre cauza si efect trebuie ca a fost observabila pentru cei cu viziune/halucinatie . De ce nu ne-au aratat-o? De ce au ales sa ne motiveze interdictiile (sa nu...sa nu....sa nu...de zece ori) prin "caci altfel vei fi pedepsit" in loc sa ne explice legea actiunii si reactiunii sau, asa cum spune atat de simplu bunica mea "cine face lui isi face, cine da lui isi da"?
Asemenea unui parinte care, atunci cand juniorul nu pricepe de ce ar trebui sa stea in casa sa invete cand afara e o zi numai buna de scaldat, isi motiveaza interdictia prin : “Ca asa vreau eu si daca nu faci ce zic, iti dau o bataie de sa ma tii minte”, tot asa ne-au raspuns si ei: “Cel de sus a zis ca daca nu faceti asa o sa va bata si o sa va trimita in iad, unde credeti-ne ca nu e chiar o clima placuta. Mai sunt si niste urati pe acolo care n-au alta treaba decat sa va perpeleasca la foc mic o vesnicie”. Chiar nu pare o crima impotriva umanitatii, nu-i asa?
Cu toate astea, omenirea a pierdut cu acest raspuns cea mai de pret credinta a sa: credinta in Sine.
Pentru ca nu au vrut sa ne dam seama cine este adevaratul Dumnezeu, ne-au aratat o imagine a Lui in alb si negru, au decupat partile “intunecate” pe care le-au numit “diavol” si ne-au cerut sa ne rugam la bucatelele de hartie ramase. Bineinteles ca nu ei au impartit lumea in plus si minus, in alb si negru, in yin si yang, in inauntru si in afara, sus si jos, in constienta si in inconstienta... pentru simplul fapt ca nu au avut ei atata putere creatoare... Dar AU PUS ETICHETE: bine sau rau, adevar sau minciuna, rai sau iad. Incercand sa creeze un Dumnezeu bun l-au creat prin opozitie si pe Diavol.
Ca “Dumnezeul Torei” sa existe, ca noi sa intelegem“ca binili invinge”, cineva trebuia sa coboare si in Infern, la foalele cazanelor cu smoala (cine o fi inventat si prostia asta cu smoala? Ce imaginatie bolnava!!!), in intuneric si in fum de pucioasa. Asa ca l-au surghiunit pe Lucifer. Si daca el este rau, inseamna ca ceea ce a ramas este binele.
Dar ce inseamna bine? Si ce inseamna rau? Asta au hotarat ei. Dumnezeu sta in cer, au tipat ei. Lucifer sta sub pamant. Lumina e de bine, intunericul e de rau. Virtutea inseamna infranare si placerea este pacat. E adevarat ca nu ne-au ascuns originea “divina” a ingerului cazut, initial unul dintre cei mai puternici si mai aproape de Dumnezeu ingeri dupa Talmud. Atunci cum poate ceva care vine din Dumnezeu sa fie rau? Ne-au inspaimantat cu o umbra careia i-au spus in toate felurile: “diavolul”, “satana”, chiar si haiosul “scaraotchi”.
Freud i-a gasit un nume mai frumos: i-a spus “SUBCONSTIENT”. Pentru ca nu-l stim. Pentru ca este ascuns. Jurnalul zilelor pe care ni le amintim il numim CONSTIENT. El e moral, se supune regulilor sociale (atentie, inventate de oamenii care sustineau ca s-au conversat cu Dumnezeu), deci e bun. Am amestecat restul, toate dorintele, gandurile si placerile pe care ei ne-au convins sa le consideram rusinoase, intr-o incalcitura complicata si le-am ingropat intr-un alt loc caruia ii spunem SUBCONSTIENT. Si ca sa nu fim tentati sa incepem sa cautam si sa le dezgropam, manati intr-o zi de curiozitatea maladiva a mintii omenesti, cei imbracati in sutane de diferite culori au decretat locul ca fiind otravit cu pucioasa si au pus pe drumul catre acolo multe indicatoare cu “Atentie! Caine rau!”. Mai razbate noaptea, cand este liniste, pana aici sus, la noi, ecoul latratului terifiantei “fiare” incatusate. “Ehhh, vise de noapte!” ne linistim copiii cand ne povestesc despre imaginile si sunetele percepute atunci cand ratiunea a adormit.
Nu e nimic acolo jos, doar intuneric, deseuri si pacate, a zis ruda apropiata a paznicilor in sutane. Daca nu ma crezi, aseaza-te in confesional...(ah, pardon, pe canapea), marturiseste tentatiile monstruoase care ti se arata in vis si eu iti voi arata ce spun ele despre tine. Bineinteles, te costa 100 de dolari ora de “traducere” pentru ca ce Dumnezeului, doar mi-a luat mult timp sa inventez labirintul asta de oglinzi in care sa te vezi cat esti de deformat si de hidos. Trebuie sa “te doara”, macar la buzunar, ca sa crezi in ceea ce iti proiectez eu. Te avertizez ca este o experienta traumatizanta, te vei speria de armata de “monstrii” care zace in tine (care intre noi fie vorba, nu e altceva decat imaginea Sinelui nostru, caruia i-au fost puse coarne si coada si a fost asezat astfel incat sa se reflecte la nesfarsit in oglinzile mincinoase puse fata-n fata). Iti voi arata cat de urat esti pe interior ca sa te conving ca meriti suferinta. Eu voi fi aici, cu tine, de partea cealalta a masivului birou, pe un scaun mai inalt, privind cu intelegere din inalta mea sfera de pseudostiinta, cum iti rostesti propria sentinta de vinovat. Dar o sa te iert, o sa-ti dau o penitenta si o sa te iert...ah, pardon, adica tu o sa te ierti pentru ca iti pun la dispozitie un tap ispasitor: pe mama ta. Sau pe taica-tu? Pe care il preferi? Pe care il iubesti mai mult, pe ala ti-l dau.. Sau il vrei pe unchiul care te-a violat cand erai mic. Ba da, te-a abuzat, daca nu fizic atunci psihic. Nu iti amintesti? Pai da, e normal, asa se manifesta “rezistenta la terapie”. Daca nu esti tu vinovat, cineva tot trebuie sa fie. Esti fie calau, fie victima. Nu te obosi sa negi pentru ca acum exista solutie: ai bani. Poti sa-ti cumperi linistea sufleteasca. Eu am asemenea marfa de vanzare.
Prin emiterea de judecati de valoare, au facut insurmontabila mintii noastre reconstituirea luminii din ROGVAIV atata timp cat nu ne-au lasat sa folosim decat jumatate din culorile componente. Au spus asa: jumatatii drepte ii spunem Dumnezeu si jumatatii stangi ii spunem Diavol. Si ne-au intrebat: voi cu cine tineti? Cu dreapta sau cu stanga? Ne-au condamnat pe vecie atunci cand au spus: puteti sa alegeti intre bine si rau. Prin recunoasterea unui firav liber-arbitru ne-au osandit vesnic sa il spintecam in doua pe adevaratul Dumnezeu si sa ne disputam intre noi cele doua parti. Prin inventarea unui dusman imaginar, ne-au aruncat intr-o lupta care ne-a distras atentia de la adevarata noastra putere de creatie. Ne-au dat voie sa facem ceva ca sa nu aflam ca putem face orice. Ne-au incarcerat.
Daca gratiile sunt in mintea noastra, atunci ele exista chiar daca ochiul nu le percepe. Reale pentru simplul fapt ca isi indeplinesc functia de a ne tine prizonieri. Zugravindu-ne un Dumnezeu razbunator, intolerant, isteric, gata sa amendeze orice eroare cu o bataie cumplita de bici (dar “bine intentionat” ?!), parintii nostri spirituali ne-au facut prizonierii FRICII. Ai fricii de greseala. Ne-au potolit dorinta noastra ancestrala de a experimenta, de a incerca. Esecul fiind amendat atat de drastic, nu am mai avut curiozitatea de a explora. Suntem copii ascultatori, asezati cuminti intr-un coltisor privind inspaimantati la Tatal nostru care este in ceruri. Suntem incarcerati de gratii facute din FRICA. Antivirusul a facut un filtru atat de dens incat nu a mai intrat nici aer in celula. Ne-am sufocat din teama de a deschide geamurile.
Nu ne pedepseste nimeni exterior noua. Caci nu exista exterior si interior.