Lectia 14: Instructiuni de folosire

Am incercat sa va conving pana acum ca nimic nu este intamplator si ca detinem in interiorul mintii noastre adormite, puteri de Dumnezei. A venit vremea sa discutam instructiunile de folosire. Este ciudat ca desi avem toti acest instrument fabulos care este mintea, nu stim inca deloc cum sa o utilizam. Universul in care traim este intr-adevar de o eleganta tulburatoare, pentru ca tot ceea ce experimentam intr-o viata de om, are un sens si inca unul sublim: sa aflam cine suntem. Tot ceea ce ne inconjoara este doar un scenariu menit sa ne ajute in procesul fascinant al constientizarii de sine. Dar sa incepem cu inceputul.


Ce-ati spune daca toata puterea din lume, puterea lui Dumnezeu, ati putea sa o daruiti fiului dumneavoastra. I-ati da-o? Fiului dumneavoastra care are, sa zicem, 12 ani? Sau sapte. Sau 18. I-ati da-o? Desigur, considerati ca este cel mai minunat copil din lume, dar este totusi un copil. Cunoasteti pe cineva, din jurul dumneavoastra, pe care sa-l considerati destul de responsabil pentru a pune soarta universului in mana sa? In ceea ce va priveste pe dumneavoastra insiva, chiar cred ca desi ati fi putin incomodati de enorma presiune ce v-ar apasa pe umeri, va preferati oricui altcuiva. Atunci de ce sotia dumneavoastra nu are aceeasi parere? Sau tatal dumneavoastra? Sau seful, sau subalternul dumneavoastra? Sau vecinul? De ce ne alegem pe noi insine si nu pe ceilalti? Pentru ca avem senzatia ca pe noi insine ne cunoastem. Asa sa fie?

Va propun o situatie ipotetica. Daca puterea asta ar insemna materializarea instantanee a tot ceea ce ganditi si simtiti, inclusiv a ceea ce visati noaptea in somn, v-ati mai aseza in fruntea listei cu candidatii pentru portofotoliul de Dumnezeu? Ganditi-va bine! Visati monstrii, apar monstrii, visati cataclisme, apar cataclisme, visati moartea mamei, ati omorat-o... Nu ati prefera sa lasati povara asta pe umerii unei fiinte care isi poate controla visele, care isi poate controla gandurile, care stie ce este suferinta si nu se teme de ea? Pentru ca, va reamintesc, orice gand se materializeaza in ipoteza noastra. Nu ceea ce doriti, ci ceea ce ganditi. Ceea ce simtiti.Vedeti un sarpe, va ingrijorati ca ar putea sa va atace si el chiar asta va face. Va temeti ca sotia va abandoneaza si ea a disparut. Va ganditi cu groaza ca cel mic poate fi rapus de febra si el chiar face patruzeci de grade. Daca nu sunteti siguri de propriile dumneavoastra ganduri, cum credeti atunci ca va cunoasteti? Va doriti marul asta otravit care materializeaza instantaneu orice este in mintea dumneavoastra? Sau v-ati ascunde tulburat pe dupa tufisurile raiului sperand ca puterea asta ciudata sa dispara? Nu-i asa ca ati refuza sa fiti Dumnezeu?

Adam nu mai putea renunta la mar. Il inghitise. Stia ca gandurile sale se intrupeaza si i s-a facut frica. Si frica s-a intrupat.

Poate ca singura solutie pentru Adam a fost sa existe o “intarziere”, o “defazare” intre ganduri si materializare astfel incat sa existe timp pentru crearea si a altor ganduri, eventual de sens contrar astfel incat sa se poata neutraliza unul pe celalalt si doar rezultanta lor sa se exprime. In timpul acestei tergiversari, mintea sa avea ragazul sa traiasca o experienta care sa il invete cum e sa fie in bataia pustii propriilor sale ganduri, prin schimbarea locului cu cel asupra caruia se proiecteaza,

Am vazut odata un episod din serialul “Twilight zone” care m-a cutremurat. Un personaj intunecat lasa in fata usii unui cuplu care se zbatea in neajunsuri financiare majore, o cutie neagra cu un biletel: “daca apasati pe butonul rosu, cineva, undeva, o sa moara dar voi o sa primiti un milion de dolari”. Atat. Dupa o noapte lunga de insomnie si discutii aprinse, cei doi tineri s-au hotarat sa apese butonul. A doua zi, acelasi personaj a venit sa recupereze cutia, le-a intins un plic cu un milion de dolari si s-a facut nevazut. In urmatoarea scena se repeta situatia initiala, cutia fiind lasata la usa unui alte perechi care apasa la miezul noptii butonul rosu. Doar ca persoanele care au platit cu viata alegerea celui de-al doilea cuplu de a scapa de necazuri pe o cale usoara, erau bineinteles, tinerii din primul act. Dumneavoastra ce ati fi facut cu cutia aia neagra?

Este o vorba in popor de o intelepciune magistrala: daca vrei sa cunosti un om, da-i puterea. Nu necazurile ne identifica pe noi ca oameni, ci puterea. In suferinta toti suntem umili. Puterea ne transforma in dictatori. Devenim autosuficienti, “misecuvenisti” si egoisti. Satulul nu-i crede flamandului, spune aceeasi intelepciune colectiva. Puterea este capacitatea de a controla. Ca sa controlezi trebuie mai intai sa cunosti, sa stii. Daca vrem sa controlam oamenii, trebuie sa ii cunoastem. Daca vrem sa controlam fortele naturii trebuie mai intai sa le cunoastem. Daca vrem sa ne controlam pe noi insine trebuie mai intai sa ne cunoastem. Daca vrem sa controlam suferinta trebuie mai intai sa o cunoastem.

Identificarea cu celalalt este calea catre constienta. Fara responsabilizare am produce un genocid fizic si psihologic, cu sau fara vrerea noastra. Einstein nu si-a iertat niciodata ca a pus in mana unor oameni nepregatiti, forta nucleara. Si a acoperit cu tacere toate celelalte descoperiri ale sale. Abia atunci a devenit un iluminat, cand a ales sa-si sacrifice gloria personala pentru binele unei umanitati care nu ajunsese la un grad de maturitate suficient pentru a-si asuma constient responsabilitatea detinerii unei asemenea cunoasteri.

Puterea nu poate fi data oamenilor neiluminati, pentru ca ar fi ca si cum am pune chibriturile in mana unui copil care se joaca intr-o balta cu petrol. Puterea se invata, puterea se descopera, puterea se merita. Un om constient si puternic nu poate folosi puterea impotriva aproapelui sau pentru ca il respecta pe Dumnezeul pe care il vede in celalalt, asa cum se respecta si pe sine. Un om care se intelege pe sine, intelege toate fiintele care-i ies in cale. Un om care se iubeste pe sine, binecuvanteaza. Un om care se crede Dumnezeu, stie ca toti suntem Dumnezeu. Un om care stie ce este raul si consecintele sale, nu poate face rau. Nu din frica de pedeapsa, ci pentru ca el cunoaste legea cauzei-si-efectului. Pentru ca el a gasit ordinea pretutindeni, chiar si acolo unde ceilalti vad doar haos.
Suntem spirite. Suntem puternici. Suntem Dumnezei. Dar trebuie sa intelegem care sunt consecintele gandurilor si actiunilor noastre inainte ca acestea sa se poata materializa. Ca sa redevenim constienti de “cine suntem” si de “ce puteri avem”, trecem in existenta asta temporala prin “bine” si prin “rau”. Ca sa cunoastem, pe propria piele, consecintele gandurilor si sentimentelor noastre.

Am uitat ca suntem nemuritori ca sa existe o metoda de corectie pentru abuzuri. Suferinta este busola noastra. Daca apare, am gresit drumul si este nevoie de o reconsiderare a pozitiei in care ne aflam. Este o eroare sa ne uitam la ceilalti si sa aruncam asupra lor pacatele noastre. Chiar daca avem senzatia ca ei ne-au ranit si ca noi nu suntem responsabili de ceea ce ni se intampla, lucrurile nu stau chiar asa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentarii