Lectia 23: Nu iubim pe cine vrem, iubim pe cine trebuie

Daca am putea sa ne debarasam de sentimentele noastre prin apasarea unui buton cu “iubit/neiubit” care sa functioneze ca o supapa pentru “merita/nu merita” ar fi fost totul foarte simplu. Iubirea nu functioneaza insa asa. De aceea este atat de puternica, de aceea este motorul principal al evolutiei spirituale a omului, pentru ca nu poate fi suprimata cand vrem. Nu iubim numai pe cine merita. Este adevarat ca nici nu putem rezista foarte mult in suferinta, ca pana si cainele fuge de bataie, dar lucrurile nu se petrec asa de repede. Conditionarile se formeaza in timp. Suportarea sentimentelor negative atrage pana la urma saturatia si distrugerea iubirii. Pe asta se si bazeaza poligamia, pe incapacitatea noastra de a tolera foarte mult timp frustrarea. Pentru ca universul exista doar in echilibru, dar nu in unul imobil, static, ci intr-un pendul al lui Foucaux. Nu poti doar sa dai, trebuie sa si primesti. Doar ca nu in acelasi timp. Caci doar in acest fel poate exista lumina, separand lumina de intuneric prin timp.
Nu putem sa scapam de suferita apasand pe “off” butonul iubirii. Pentru ca iubirea are un sens. Partenerul respectiv nu a aparut degeaba in calea noastra. Iubirea insasi este inceputul filmului. Gelozia este intriga.
Poate v-ar ajuta sa-l inselati si dumneavoastra pe partenerul infidel? Si asta se poate. Cu cine? Daca intr-adevar exista in viata dumneavoastra persoane care chiar sa va tenteze in acest sens, chiar asta este solutia. Teoretic insa inseamna ca v-ati dorit deja sa o faceti si n-ati facut-o din niste considerente: nu este moral, nu este etic, daca afla si ma lasa? Nici unul din aceste motive nu sta in picioare. Daca v-ati inhibat dorintele doar de teama, asta a fost alegerea dumneavoastra. Nu este obligatoriu ca si partenerul sa reactioneze in acelasi mod, pentru ca este o greseala sa ne inabusim dorintele din teama de a experimenta. Din aceasta cauza ati ajuns aici. Poate asta era lectia dumneavoastra de viata adusa cu forta de partener, revelarea regretelor dumneavoastra ascunse ca nu ati ales altceva, ca nu ati ales pe altcineva... Poate ca undeva, ascunsa sub toate motivele fluorescente pentru EXCLUS din constientul dumneavoastra, incoltise ideea evadarii din cuplu iar ceea ce simtiti acum nu este decat ciuda ca partenerul dumneavoastra v-a luat-o inainte neacceptand frustrarea. Frustrarea inseamna “a suporta ceva impotriva vointei proprii”. Presupune teama, presupune conditionare (suport asta ca sa imi dai aia).
Daca v-ati dorit sa faceti sex cu alta persoana si v-ati oprit doar ca sa puteti avea aceeasi pretentie de la partenerul dumneavoastra este, repet, o greseala. Raspundem doar de alegerile noastre, doar de actiunile noastre. Ati ales doar pentru dumneavoastra. Nu puteti determina pe nimeni sa faca o alegere impotriva vointei proprii doar pentru ca asa ati facut dumneavoastra.
Poate ca sinceritatea v-ar ajuta sa intelegeti ca nu ati simtit nevoia asta. Da, pentru ca v-ati iubit partenerul. Poate fi adevarat. Dar nici macar acest raspuns nu motiveaza pretentia dumneavoastra la fidelitatea celuilalt. Il iubiti si el nu va iubeste. Si? “Tineti-va de capatul dumneavoastra de esarfa”, cum spune Jack Salomee. Nu puteti schimba nimic din ceea ce ii priveste pe ceilalti. Sunt sentimentele lor, nu ale voastre. Poate si dumneavoastra ati fost iubit de altcineva si nu i-ati raspuns cu aceeasi moneda. Este un pacat in asta? Iubim pe cine vrem? Nu. Nu iubim pe cine vrem, iubim pe cine trebuie. Asumati-va Golgota proprie pentru ca nu este inutila. Nu sunteti victime, dumneavoastra ati determinat-o. Fara Iuda, Isus nu ar fi inviat. O sa aflati ceva despre dumneavoastra in aceasta incercare.
Daca intr-adevar il iubiti, aveti rabdare. Lasati-i dreptul sa experimenteze. O sa se intoarca. Avem datoria sfanta de a experimenta intr-o viata tot ce ne dorim sa experimentam. Si sa platim pretul pentru distractia asta. Si noi, si partenerii nostrii. Daca nu o vom face, ne va obliga universul sa o facem. Mai devreme sau mai tarziu. Pentru ca ar fi doar risipa sa fi deschis ochii pe pamant si sa ni-i lipim singuri cu glue doar din teama de a privi. Deschideti ochii si infruntati exteriorul. Este doar interiorul dumneavoastra, este doar o reflectie a mintii dumneavoastra. Daca nu va place ce vedeti, intelegeti ce a creat imaginea si schimbati filtrele. Nu exista nimic care sa va fie interzis, nu exista nimic de care sa va rusinati, nu exista “vina”. A, da, veti crea monstrii veti locui cu monstrii, veti crea ingeri, veti locui cu ingerii. Si partenerul dumneavoastra la fel.
Daca in subconstient a aparut intrebarea “ce-ar fi daca?”, veti trai pe propria piele raspunsul. Doar asa evoluam, doar asa aflam cine suntem cu adevarat. Daca am fi stiut cu siguranta raspunsul, nu l-am mai fi trait.
Parteneriatul functioneaza dupa reguli de complementaritate. Animus si Anima. Plus si minus. Situatia dureroasa in care ne va pune la un moment dat partenerul nostru este cea in care vom fi tentati sa facem exact lucrul pentru care il blamam pe el. Daca dam curs tentatiei de a raspunde in maniera “ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”, vom ajunge sa inselam pentru el ne-a inselat, sa mintim pentru ca el ne-a mintit, sa iubim banii pentru ca el era zgarcit, sa fugim de raspundere pentru ca el era las, sa abandonam pentru ca el ne-a lasat. Cercul vicios se intareste.
Acolo unde am spus “eu nu as face niciodata asa ceva”, acolo vom face exact asa... Acolo unde am aruncat piatra, de acolo ne va lovi piatra. Cand spunem “esti egoist” vom avea de demonstrat ca noi nu suntem, cand vom spune “cum indraznesti sa ma minti”, va trebui sa dovedim intr-o zi ca noi alegem adevarul cu orice pret, cand ne vom revolta “cum ai putut sa ma inseli?” vom avea de infruntat tentatii cumplite de a-l insela (razbunare, perioade lungi de abstinenta etc), aceleasi tentatii care l-au facut pe partener sa ne insele. Raspunsul la aceste intrebari il vom afla traversand conflicte psihologice identice cu cele care l-au determinat pe celalalt sa ne raneasca. Daca vom alege doua tipuri de ocale, una mare pentru noi si una mica pentru celalalt, universul nu va inceta sa ne forteze sa ne deconspiram inselatoria. Pentru ca el este oglinda adevarului.
Veti sustine ca felul in care v-a ranit partenerul si motivele lui, nu se compara deloc cu cele pentru care dumneavoastra ati ales tot agresiunea (vorbim despre cea psihica desigur, considerand ca am trecut de multe sute sau mii de ani de primitivismul animalic). Ganditi-va bine. Poate nu ca forma, dar ca fond sigur sunt mai mult decat similare. Daca a facut-o din gelozie, o sa va faca gelosi, daca s-a temut de abandon, o sa va abandoneze, daca i-a fost teama ca nu il mai doriti, o sa va arate ca nu va mai doreste. In toate cazurile, va va incerca acelasi sentiment, aceeasi frica si veti fi tentati sa raspundeti in aceeasi maniera. Opriti-va si cugetati. Aratati-va dumneavoastra insiva ca sunteti altfel. Alegeti in mod constient sa fiti altfel. Alegeti in mod constient sa iertati si sa iubiti. Ca doar asa se poate. Constient.
Oameni care se iubesc toata viata ati vazut? Dar cupluri care au rezistat impreuna pana la moarte ati vazut? Nu multe, e adevarat, dar ati vazut? De ce nu credeti in ele? De ce nu credeti ca se poate? Poate pentru ca nu sunteti dispusi sa depuneti efortul, sa platiti pretul respectiv? E foarte adevarat ca ati fi dispusi sa faceti cate ceva, mai putin ceea ce trebuie. Sa va infuriati pe cel pe care spuneti ca-l iubiti puteti, sa va razbunati iarasi puteti, sa ii trantiti usa in nas si sa il alungati puteti. Iertarea, rabdarea, asteptarea sunt insa moneda forte. Dar nu vreti sa dati aur pe diamante, vreti sa dati cositor... Asta nu se poate. Nu cereti nedreptate unui univers drept. Nu cereti partinire unui univers pentru care toti suntem egali. Nu cereti aproapelui ce nu puteti sa-i dati. Nu-i cereti omului de langa voi sa fie slab ca sa va simiti voi puternici. Nu legati o fiinta vie in lanturi doar ca sa va credeti voi stapani.
Daca intoarcem si celalalt obraz, nu numai ca vom scapa de acest lant al raului care se intareste atunci cand este bagat in seama, dar chiar il vom ajuta pe cel de langa noi sa inteleaga consecintele actiunilor sale fara a mai avea scuza ca si noi l-am inselat, si noi l-am mintit, si noi l-am abandonat. Ii vom pune in acest fel in fata o oglinda in care va trebui sa se recunoasca. Daca cineva da o palma si celalalt ii raspunde cu pumnul, nici macar nu mai conteaza cine a inceput lupta. Cel care va avea sange mai mult pe fata se va simti indreptatit sa-l urasca pe cel care este inca in picioare. Calaul s-a transformat in victima in ochii sai proprii si de multe ori si in ochii celor din jur. Universul pare atunci nedrept pentru cel care a primit primul palma fara sa fi facut nimic.
Lucrurile care ne deranjeaza foarte mult la partenerul nostru sunt contrariul calitatilor noastre constiente. Daca ne place sa stam in casa, suntem frustrati ca el vrea afara. Daca suntem atasati de parintii nostrii, nu intelegem de ce el nu vrea duminica la mama la masa. Daca noi vrem copil, consideram ca el este egoist ca nu-si doreste un urmas. De ce l-am ales atunci?
L-am prins ca minte, dar cand eram indragostiti ne spuneam ca “doar exagereaza”. Stiam ca nu si-a vazut mama de doi ani, dar am sperat ca o s-o iubeasca pe a noastra. Stiam ca nu iarta greselile celorlalti, amendandu-i cu abandonul pe cei care l-au dezamagit, ca intoarce spatele si pleaca atunci cand ceva nu functioneaza bine, ca alege sa schimbe toaster-ul in loc sa-l repare, dar nu ne-am gandit ca o sa aibe acelasi comportament si cu noi. Cand chiar iese pe usa pentru ca am refuzat sa-i punem cafeaua in ceasca, ne consideram victime si ne plangem nenorocul.
Uitam ca noi l-am ales. Nu ne asumam responsabilitatea alegerii noastre. Preferam sa ne consideram inselati, pacaliti, pedepsiti, preferam sa ne victimizam si sa ne plangem de mila. Amintiti-va ca voi l-ati ales. Amintiti-va ca il iubiti pentru ca e ceea ce este. Realizati ca daca s-ar schimba, ca daca ar deveni omul de care credeti ca aveti nevoie, nu l-ati mai iubi. Pentru ca nu ar mai avea ce sa va invete. Daca ar fi ca dumneavoastra, v-ati plictisi de moarte. De ce nu puteti trai doar cu dumneavoastra insiva, de ce nu va sunteti suficienti daca ceea ca va doriti sunteti chiar dumneavoastra?
Sa va spun un secret: pentru ca nu sunteti exact ceea ce credeti ca sunteti. Pentru ca undeva, adanc ingropat in “fluidul” psihicului dumneavoastra sta ceea ce numiti personalitatea partenerului dumneavoastra. Este de fapt propria dumneavoastra personalitate reprimata. Si el va va dovedi intr-o zi, mai devreme sau mai tarziu, acest adevar. Atunci va trebui sa raspundeti in fata propriei constiinte la intrebarea: poti sa arunci cu piatra?

Petre traia un cosmar de cand cu divortul. Lupta cu avocatii prin tribunale, obiectele scoase la mezat, sufletul disecat si expus in vitrina la care se holbau toti neavenitii. Dar asta era. Si el este puternic. Foarte puternic.
O frumoasa poveste de iubire se transformase intr-un balci la care se vindeau copilul, casa, iubirea. Cine da mai mult? Cine ia mai mult?
Acum de pilda, doi oameni straini, avocata ei si avocatul lui, ridicau pretentii asupra tabloului a carei semnatura valora cateva zeci de mii de dolari. Isi aminti de ziua aia de toamna tarzie cand colindase disperat magazinele sa-i ia Sarei un cadou frumos. Era ziua ei de nastere si o iubea asa de mult.... Cautase zile intregi darul perfect, isi dorise atat de mult sa o vada cum desface nerabdatoare panglicile ambalajului si cum ramane perplexa de ceea ce gaseste sub carton. Dumnezeu probabil ca il ajutase pentru ca, obosit si resemnat ca nu va gasi nimic care sa exprime ce avea el in suflet pentru ea, intrase intr-un magazin de antichitati. Acolo, pe un perete, inghesuita intre alte zeci de tablouri, statea stinghera mica schita a unei femei cu parul facut vant. Era perfect, pentru ca era ea in tabloul ala. Era Sara lui. I s-a parut odios pretul dar era Sara lui. A negociat la sange, si totusi discount-ul nu a fost semnificativ. Dar a plecat cu Sara lui cu parul facut vant sub brat. Oricum ea ar fi apreciat nu doar imaginea de pe panza, dar si semnatura. Este critic de arta si stie ce inseamna autograful micut din coltul dreapta jos.
Retraia fiorul de placere si bucuria care il inundase cand a vazut fata ei incremenita de uimire. Si strigatul ei de surpriza si-l amintea, si felul in care i s-a aruncat de gat, si noaptea aia de dragoste... Si cat de Mos Craciun pentru Fetita cu chibriturile s-a simtit el in seara aia...
Acum, Fetita cu chibriturile s-a transformat in Cruela si sta in celalalt colt de banca, in sala asta infecta de tribunal vorbind necontenit cu avocata. Este asa de dura, cu parul rasucit intr-un coc sever la ceafa, cu camasa alba cu lavabou ca a judecatorilor. Parca nici nu mai este Sara. Este o straina care vrea sa-l jecmaneasca. Avida de bani se lupta ca o hiena pentru fiecare obiect de valoare pe care l-au cumparat impreuna. Si casa vrea sa i-o ia, desi stie ca este a lui. El adusese marea parte a banilor in casa. Da, ea chiar avusese o copilarie de “Fetita cu chibriturile”, crescuta de o mama saraca, mutandu-se in fiecare an dintr-o casa in alta pentru ca nu-si mai puteau plati chiria. Facuse faculatate totusi. Ambitioasa, a muncit pe rupte sa iasa din saracie si a reusit.
Acum vrea cu orice pret sa se trezeasca cu o casa de pe urma lui. Pentru asta invoca orice: ca are copil si nu are unde sa-l creasca, ca el mai are si alte proprietati... Dar sunt ale lui, pentru ca el castigase marea majoritate a banilor. Ea n-a avut nici o contributie, din contra, ii pusese bete-n roate batandu-l la cap ca venea prea tarziu acasa si ca se departeaza de ea si de copil. Si acum vrea sa-i ia tot. Si cu pensia alimentara o sa fie acelasi circ. A inteles el de la inceput ca era disperata dupa bani. Nu-i spunea niciodata cat castiga. Cat de tare s-au certat cand a aflat ca ea are un cont secret de economii! Cica o facea pentru copil, ca n-are incredere in barbati. De ce sa platesca el ca boul ala de taica-sau le lasase pe ea si pe maica-sa in fundul gol in strada si ca Sara traia cu trauma asta in cap?
Poate d-aia l-a si luat, ca sa aibe cu ce sa se aleaga dupa divort. Nu fusese el un prost ca ii spusese la inceput exact cat castiga si de unde, de toate dividentele si de toate comisioanele pe care le primea? Bine ca a inteles la timp si apucase sa mai puna departe de privirile ei lacome ceva banisori. Si luase si terenul ala pe numele maica-sii. Acum valoreaza o mica avere. Si atunci ce scandal monstruos a mai fost, cand a aflat Cruela ca el ii daduse maica-sii banii pentru achizitionarea terenului. Saraca mama, cat indurase ea privirile rautacioase ale nurorii ei, si nu a scos o vorba amarata. Nu a recunoscut niciodata ca de fapt era terenul lui si ca el l-a pus pe numele ei ca sa nu se atinga lacoma aia de el. Spunea intr-una ca “tot voua o sa vi-l las mai mama, dupa ce m-oi duce eu...”. De parca mai statea el cu hrapareata asta.
S-a ridicat in picioare:
- Domnule judecator, am aici chitanta care atesta ca eu am cumparat tabloul...

Pus in fata unei situatii asemanatoare de catre partenera sa, Petre a raspuns cu acelasi comportament pe care l-a blamat: cont secret. A facut aceeasi alegere: sa nu impartaseasca. Sa nu aibe incredere. Sa se inarmeze. Este greu sa dormim linistiti intr-un pat cu un om care tine sub pijama un cutit.
Poate ca Petre chiar a fost bine intentionat la inceputul relatiei lor. Dar trauma ei emotionala, incercarea ei de a evita sa ramana in strada cu un copil, asa cum a patit mama ei, a adus-o exact in situatia respectiva. “Boul de ta-su”, asa cum il numeste Petre pe tatal sotiei lui, este omul in care s-a transformat el astazi. Un rau atrage un altul, acesta mai aduna unul si lantul suferintelor nu se mai termina.
Daca Petre ar fi riscat sa-i inteleaga rana Sarei si sa o lase sa-si asigure un “back-up” fara a-i raspunde cu aceeasi moneda, poate ca ea ar fi depasit lipsa de incredere in barbati si nu s-ar fi ajuns prin atat de multe certuri la asemenea deznodamant. Cel care, intr-o situatie data este mai putin traumatizat, este adultul. Doar el poate in criza respectiva sa solutioneze diferendele. Nu putem avea pretentia de la cel ranit sa-si invinga teama, desi teama lui l-a facut sa plateasca cu dezamagire pe un nevinovat.
Luati-o asa: cel care sufera pentru ca partenerul l-a mintit sau l-a inselat, este cel care poate dezamorsa bomba. Da, e adevarat, vi se pare nefiresc, dar tot cel care sufera este cel care trebuie sa dea. Pentru ca ceea ce trebuie sa dea este iertare si intelegere. Nu poate ierta cel care loveste, doar cel care a fost lovit. Din aceasta cauza funia problemelor noastre incepe prin faptul ca la un moment dat nu vrem sa dam. Doar daca dam primii, nu in conditiile ideale ale unui schimb dublu-avantajos, ci atunci cand celalalt ne-a luat ceva, doar asa putem ajunge sa reparam traumele celui de langa noi si ulterior sa ni le repare si el pe ale noastre.
Este usor sa iubim oamenii care ne iubesc. Orice om, oricat ar fi de prost sau de desptept, de bine intentionat sau de rau intentionat, poate sa faca asta. N-o sa scuipam niciodata in fata o persoana care ne face declaratii de dragoste. N-o sa lovim niciodata o fiinta cand ne linge mana. Doar daca avem probleme grave la cap. In rest, noi toti oamenii “normali” placem oamenii care ne plac pe noi, iubim oamenii care ne iubesc, antipatizam oamenii care ne antipatizeaza. Ati observat desigur ca antipatia este intotdeauna reciproca. Dar a face o opera de arta din viata noastra, a deveni artisti ai propriei noastre realitati nu presupune sa fim doar oameni “normali”. Trebuie sa fim capabili de a domoli stihiile care zac in cei din jurul nostru, de a incerca sa imblanzim bestiile din noi, de a pune balsam peste sufletele zbuciumate.
Daca un copil face o criza de isterie intr-un supermarket, credeti ca il veti linisti daca incepeti si dumneavoastra sa va tavaliti pe jos si sa urlati ca din gura de sarpe, profitand de faptul ca vocea dumneavoastra este mai puternica si poate sa o acopere pe a lui? Incercati daca nu ma credeti! Desi se va opri o clipa uimit de reactia dumneavoastra, va incepe sa tipe cu forte proaspete odata trecuta surpriza. Incercati!

Un comentariu:

comentarii