Lectia 34: Frica de iubire

Va e frica de iubire? De faptul ca va face vulnerabili? Atentie! Frica ucide sufletul. Intr-o dimineata, cand tocmai veti fi reusit sa fugiti de iubire, veti intalni deasupra chiuvetei din baie o pereche de ochi opaci, fara lumina, nevii. O vreme n-o sa recunoasteti ca va apartin, o sa dati vina pe oboseala, pe mahmureala, pe o conjunctivita. Mai devreme sau mai tarziu veti intelege ca ceea ce va arata oglinda este cadavrul sufletului dumneavoastra, cel pe care ati ales sa-l ingropati si care incepe sa va bantuie diminetile. Apoi serile. Apoi noptile. Si intr-o zi tot universul, imaginea materiala a realitatii dumneavoastra interioare, va va parea nelocuit. Singuratatea, acest cumplit pret al neiubirii, se va cuibari in casa, la masa si in patul dumneavoastra.
Veti incerca sa va resuscitati emotiile, veti dori sa mai simtiti ceva, orice, si veti recurge la exterior, deoarece inauntru nu mai este nimic. Veti colinda barurile, veti imbratisa femei sau barbati fara sa le stiti chipurile, veti face bungee-jumping, va veti arunca in gol cu parasuta, daca aveti bani, veti cumpara haine, case, terenuri (chiar un iaht si un avion daca va permiteti...). Nimic nu va fi prea scump pentru a mai trai o extrasistola. In vocabularul dumneavoastra, verbul “a simti” va aparea din ce in ce mai rar conjugat la persoana intaia singular. Verbele de actiune vor prelua controlul si de atata “am facut”, ”am cumparat”, “am baut”, “am mers” , cuvintele “sunt”, “doresc”, “visez”, “iubesc”, “rad”, “plang” nu vor mai avea loc. Daca sunteti destul de ghinionisti sa fiti si putrezi de bogati, nici macar pe “doresc” nu-l veti mai putea rosti si atunci gata, tot universul la care veti privi va fi incremenit iar dumneavoastra va trebui sa existati intr-o lume postapocaliptica.
Si chiar aveti mari sanse sa va gaseasca “sfarsitul lumii interioare” putrezi de bogati, deoarece in travaliul distrugerii corpului dumneavoastra emotional, veti fi devenit dedicati acumularilor materiale, focalizati doar pe contracte si afaceri, incapabili de mila, cu atentia intreaga conentrata pe “a obtine”, nedistrasi de persoane dragi, pentru ca le-ati abandonat, fara slabiciuni pentru ca le-ati invins, fara sentimente pentru ca le-ati sufocat.
Aceeasi apocalipsa poate sa va surprinda la fel de bine si saraci lipiti, cu creierul “ars” de droguri de tot felul, cu pleoapele umflate de nopti de dezmat si cu corpul fizic putred de bolile viciilor in care v-ati inecat in speranta ca bestiile de emotii supravietuiesc mai putin decat dumneavoastra insiva in alcool, prostitutie si desfrau. Si aveti dreptate, sunteti mai rezistenti decat ele la mocirla.
Va veti putea invia sufletul doar daca-l veti invoca pe Cristos-ul interior, dar l-ati alungat cu atat de multa vreme in urma, ca nici nu va veti mai amintiti de el si il veti confunda cu un personaj oniric. Dar de ceea ce va va parea “realitate” ce spuneti?
Alegeti visul! In al doisprezecelea ceas alegeti “irealul”! Agatati-va de el si convingeti-va sa-l considerati pe el adevarat! Intoarceti-va la locul crimei si rugati-va pentru iertare! E singura cale. Poate veti face penitenta, poate veti fi loviti cu reprosuri, dispret si refuzuri. Poate langa omul iubit altadata doarme acum un strain si in camera alaturata un micut si nou-nout “Adam” alungat din ceruri. Dar bateti in continuare! O sa vi se deschida intr-o zi o alta usa. Dincolo de chiuveta din baie va veti regasi in acea zi binecuvantata, iubirea. Pentru ca ea intoarce si celalalt obraz, pentru ca ea iarta, pentru ca ea muta muntii din loc.
Nu va incredeti in urechile care aud “dispari din calea mea, nemernicule, dupa ce mi-ai facut ce mi-ai facut mai ai si tupeul sa-mi spui ca-ti pare rau?”. Nu va incredeti in mana care considera firesc golul de pe cea de-a doua perna. Nici in narile care sustin ca nu este nici o diferenta intre parfumul unei fiinte cu care faceti dragoste si mirosul unei persoane cu care faceti doar sex. Nici ca gustul unui vin stors din struguri rascopti de soare este metalic sa nu credeti, pentru ca este gustul amaraciunii si al singuratatii.
Renuntati de tot la ele, la simturile mincinoase daca ceea ce va arata este numai desert si maracini. Alegeti penitenta. Concediati-le o vreme pentru a scapa de stimulii nocivi care le-au intoxicat, bagati-le in carantina si asteptati rabdatori sa se vindece. Va avertizez ca va fi o convalescenta lunga daca le-ati bombardat cu otravuri puternice o perioada destul de lunga. Dar nu abandonati. Exista intotdeauna mantuire. Chiar si in agonia mortii, inca exista mantuire.
Si cateodata, un simplu “iarta-ma” reinvie o lume de cenusa.
Pentru ca “iarta-ma” este verbul constientizarii, este verbul maturizarii, este dovada intelepciunii pe care ati dobandit-o, este dovada unei lectii invatate. Nu pentru partenerul pe care l-ati ranit, pe care l-ati abandonat, pe care l-ati inselat, nu pentru el trebuie sa spuneti “iarta-ma”. Universul, ca sa va treaca clasa, are nevoie sa va auda rostind acest “sesam deschide-te”. “Iarta-ma” este primul pas catre reconciliere, este primul pas catre reintregire.

Un comentariu:

comentarii