Lectia 36: A sti sau a nu sti

Directionarea energiilor noastre catre tranformarea celuilalt conform dorintelor noastre, ne prejudiciaza de autocunoastere. Doar cunoscandu-ne pe noi insine putem schimba ceva in scenariul filmului pe care il proiectam in exterior. Nu faceti greseala de a porni de la premisa ca puteti modifica realitatea actionand asupra personajelor din realitatea visului nostru. Subconstientul este cel care se exprima in jur, si el nu poate fi convins sa se adapteze vointei ci doar credintelor noastre. In fata unei confruntari, nu incercati sa-l manipulati pe conlocutorul dumneavoastra, incercati sa va controlati propria minte si el sa va schimba prin reflexie.


Vlad o banuia de ceva vreme pe Ioana ca il inseala. Banuiala il macina surd pe dinauntru, ca o piatra aspra ce i se rotea peste suflet. Era un barbat curajos, stia atata lucru despre el insusi, asa ca s-a hotarat sa afle adevarul. “Orice este mai bine decat indoiala” se gandea tulburat cand forma numarul agentiei de detectivi particulari. “Si poate ca nici nu este adevarat”, isi arata coltul speranta.

Dupa o saptamana, zacea distrus pe canapeaua din sufragerie cu fotografiile compromitatoare aruncate in evantai pe masa. Gelozia i se zvarcolea in suflet in timp ce mintea rumega febrila cele mai cumplte razbunari. O astepta pe Ioana sa soseasca din clipa in clipa, si singurul gand care ii mai ostoia durerea era anticiparea satisfactiei pe care o va avea atunci cand ii va arunca in fata dispretuitor, bucatelele de hartie colorata care ii injectasera otrava in vene. Si-o imagina incercand cu disperare sa se dezvinovateasca, aruncandu-i-se la picioare, implorandu-l sa-l ierte. Dar el va fi de neclintit. El o va da afara din casa si din viata lui.

Ioana insa, s-a asezat calma pe fotoliul din fata lui, aruncandu-si geanta pe jos, l-a privit drept in ochi si nu a scos un sunet. Apoi a spus doar atat:

- Vreau sa ne despartim.

Tot esafodajul gandirii lui, toate scenariile cu ea desfigurata de durere cersind iertare, s-au dus pe apa Sambetei.

Pentru cateva minute, Vlad nici nu a mai putut sa gandeasca. In mintea sa se facuse liniste si nici un alt sentiment in afara unei uriase uimiri nu-i mai bantuia sufletul. Cand in sfarsit a putut sa rosteasca, a ingaimat:

-Dar eu nu pot sa traiesc fara tine...



Deschiderea cutiei Pandorei a fost gestul unui inconstient. Relele s-au revarsat in lume pentru ca cineva nu a stiut ca nu se cunoaste pe sine.

Calvarul lui Vlad a pornit de la banuiala ca e inselat dar a materializat necunoasterea propriului suflet. Subestimandu-si sentimentele, le-a supraestimat pe ale Ioanei si a actionat in consecinta declansand exprimarea conflictului launtric. Emotiile ingropate in neconstientizare au iesit deasupra iar “te iubesc mai mult decat credeam” a aparut inversat in imaginea partenerului ca “ma iubeste mai putin decat credeam”. Expresii complementare, adica de sens opus, ele sunt doar extremele aceluiasi balansoar in care unul urca pentru ca celalalt sa coboare.

Cunoasterea de sine, l-ar fi ajutat pe Vlad sa realizeze ca intre a sti si a nu sti, el ar alege nestiinta. Nu ca ar fi o solutie pe termen lung pentru salvarea unei relatii dar taierea unui picior pentru a scapa de suferinta unui deget, chiar nu e o decizie inteleapta.

Logica ar fi putut sa-l fereasca de durerea cea mare, daca ar fi recurs la aceasta dovada de sens a universului. Introspectia propriilor sentimente prin imaginarea cat mai exacta a situatiei nedorite in care banuiala i-ar fi fost confirmata, ar fi adus fictivului nostru personaj, constientizarea profunzimii iubirii sale. Daca oricum nu era pregatit pentru a suporta despartirea de iubita sa, solutia salvatoare ar fi fost sa afle ce motive o dusesera pe dramaticul drum al desfacerii de cuplu si sa incerce sa le desfiinteze. Poate ca o neglijase, poate ca si el ii daduse motive de indoiala sau poate ca o speriase ridul care se sapase la coltul ochilor si ar fi putut sa o convinga ca e mai interesanta asa. In toate aceste cazuri, nu strigatul “te-am prins, nemernico!” ar fi fost rezolvarea problemei.

Iertarea partenerului nu este un “cadou” daruit acestuia pe nedrept, ci este dovada iubirii de sine si abia in plan secund, a iubirii de celalalt. Daca nu vreau sa ma torturez singur prin abandonarea celui iubit, trebuie sa-l inteleg si sa-l iert. Si mai mult decat atat, trebuie sa-l ajut sa vada iarasi lumina.

Orgoliul insa, aceasta “alta fata” a complexului de inferioritate, ne interzice iertarea si ne arunca in prapastia adanca a intransigentei. Neacceptand dreptul de “a gresi” al altora, le vom interpreta ratacirile ca pe atentate directe si intentionate la adresa noastra. Nefiind capabili sa ne punem in locul celuilalt, nu vom intelege niciodata mecanismele psihologice care au condus la actul respectiv. Vom sanctiona, vom pedepsi, vom condamna fara sa judecam intai. Si vom reusi sa-l lovim pe cel care ne-a cauzat suferinta, dar ne vom rani si pe noi in egala masura, condamnandu-ne la experimentarea sentimentului de umilinta.

Empatia este iesirea din propria minte, din popriul sistem de valori, este renuntarea la subiectivism in favoarea obiectivismului. E greu de realizat deoarece “ego-ul” pare singurul punct fix din univers, dar nu putem cunoaste lumea decat prin daramarea barierelor proprii, prin schimbarea periodica a lentilelor prin care o privim. Doar cand vom sti cum arata ea si cand o analizam in rosu, si in orange, si in galben, si in toate culorile spectrului, doar atunci vom avea intr-adevar o imagine luminoasa a lumii. Doar detasarea de egocentrism, permite obiectivitatea. Tocmai pentru ca este atat de dificil procesul de “iesire din propriul eu”, partenerul vine sa ne oblige sa facem aceasta rocada, acest schimb de roluri, transformandu-se din victima in calau pentru a ne forta sa ne uitam in propriul suflet din pozitia celuilalt. Pentru a ne ajuta sa intelegem cum se vede din alt unghi acelasi adevar care din al nostru pare atat de “eu am dreptate”. Identificand partile noastre ascunse, pe care le-am ingropat considerandu-le rusinoase, expunandu-le in lumina reflectoarelor, vom trece prin durere dar vom intelege ca nimic nu este bun sau rau, ca nu trebuie sa ne fie jena de cine suntem, ca avem si negru nu doar alb, sa devoalam imaginea sinelui care va aparea minunata pe hartia fotografica pe care o credeam goala pentru ca era doar alba.

Un comentariu:

comentarii