Lectia 27: Lectia fluturelui

Am primit odata un e-mail cu o povestire scurta despre metamorfoza fluturelui. Stiti prostioarele alea care circula pe internet din casuta postala in casuta postala. Asta nu era o prostioara amuzanta, era o perla de intelepciune. Un om a vazut pe o ramura un fluture care se chinuia sa iasa din cocon. Crezand ca face un bine, a rupt coconul ca sa elibereze mai repede fluturele. Iesind prematur din camasa lui de borangic, fluturele nu a mai putut zbura vreodata.
Cateodata, incercarea de a ajuta cu forta pe cei de langa noi este o cruzime. Atentie! Am spus cu forta. Nu cred in Budha, pentru ca el a propovaduit lipsa de implicare. Totul este asa cum este, a spus el. Daca un pui de randunica pica din cuib, lasa-l acolo, ca asa a fost sa fie. Eu cred in Isus care a spus “cand m-ai vazut infometat nu mi-ai dat sa mananc, Cand m-ai vazut gol nu m-ai imbracat, cand m-ai vazut insetat nu mi-ai dat sa beau...” “Cand Doamne?” a raspuns omul. “Cand ai venit tu si mi-ai cerut si eu nu ti-am dat?’. “Cersetorul care a batut la usa ta, eu eram. Golul ala cu picioarele in tarana, eu eram. Insetatul care avea nevoie de apa, tot eu eram”.
“Cine face lui isi face, cine da lui isi da”, a concluzionat bunica mea intr-o seara, la gura sobei, dupa ce terminase de spus urmatoarea poveste:
Intr-un sat venea mereu un cersetor. Oamenii ii dadeau fiecare cate ceva...o bucata de paine, “o fructa”, ce aveau si ei. Enervata de vizitele prea dese ale cersetorului si gandindu-se ca un om ca asta face umbra pamantului degeaba, o femeie a vrut sa scape de el si a facut o paine otravita pe care i-a dat-o de pomana. Omul a pus-o in sac si a plecat mai departe, in alt sat. Pe drum, s-a intalnit cu un soldat care venea de pe front. Flamand tare, soldatul i-a cerut cersetorului sa-i dea si lui ceva de mancare. Painea otravita era frumoasa si calda asa ca amaratul i-a intins-o soldatului care a murit imediat dupa ce a gustat din ea. Doar ca soldatul din poveste era chiar fiul femeii care otravise painea...

Revenind la fluture, uneori, incercand prea tare sa facem bine, facem rau. Atunci cand binele este facut cu forta. Cand este facut prin constrangere. Cateodata au dreptate si avocatii astia cand invoca viciul de procedura si niste amarati pierd procesul desi aveau dreptate in fond. Tonul face muzica. Iadul chiar poate fi pavat cu intentii bune. De-asta v-am spus lectia fluturelui.
Cateodata, cel pe care-l iubim pare ca a apucat-o pe un drum gresit. Il vedem cum se indreapta in pas alergator spre prapastie si degeaba incercam sa-l avertizam. A innebunit si nu ne mai aude. Incercam sa ne asezam in calea lui si atunci ne trezim in tarana, imbranciti si cu praf intre dinti. Nu e corect, o sa protestam noi incercand sa ne adunam de pe jos. Si iar universul ni se pare nedrept si rautacios.
Stiti de ce facem asta? Stiti de ce ne asezam in fata lui? Stiti de ce incercam sa-l oprim tinandu-l de haine si dezgolindu-l? Pentru ca nu avem incredere in el. Pentru ca in realitate ne temem de ceea ce ar putea sa faca, de saltul lui in gol. Pentru ca ne credem superiori lui, alegem sa-l blocam la picioare, sa-i punem piedica. Suntem bine intentionati, categoric. Dar este problema lui, nu a noastra. Da, poate ca o sa cada in cap. Da, poate ca o sa-si franga picioarele. Da, poate ca nu o sa-i creasca aripi cand o sa treaca de marginea prapastiei. Dar este alegerea lui. Este dreptul lui de a experimenta. Este dreptul lui de a incerca sa fie Icar.
Bineinteles ca o sa-l avertizam, atat cat putem, despre pericolele care credem noi ca-l pandesc. Bineinteles ca o sa fim acolo sa-i raspundem daca ne intreaba despre ce vedem noi ca este dincolo de margine. Bineinteles ca o sa incercam sa-l convingem de ceea ce gandim noi ca vor fi consecintele actiunilor lui. Dar daca il iubim, alegem sa il respectam si sa avem incredere in el. Il ajutam sa-si faca bagajul, il asiguram ca vom fi acolo cand se va intoarce si ii dam drumul sa zboare. Tot ce putem face dupa ce am epuizat toate metodele de convingere ce nu presupun forta si lipsa de respect, gen esti un prost si nu intelegi ca o sa-ti rupi capul, sa nu vii la mine sa plangi ca o sa-ti dau si eu una dupa ceafa, de ce-mi faci tu asta, mai nemernicule, nu ti-e frica de Dumnezeu ca te bate, etc, tot ce putem face zic, este sa-l conducem pana la usa si sa ne rugam la Dumnezeu.
Nu incercati sa faceti binele cu forta. “Invatatorul apare atunci cand elevul este pregatit” spune un proverb chinezesc. Cateodata, chiar bine intentionati, incurcam itele vietii celuilalt, ii amanam lectia prin faptul ca nu il lasam sa cada, ii prelungim doar suferinta. Lasati-l sa faca febra! Se vindeca mult mai repede. Daca incercam sa-l ferim de faza acuta, vom contribui la cronicizare. Raspundeti doar daca sunteti intrebati. Restul cuvintelor vor fi doar un zgomot care il va deranja pe celalalt si il va impiedica sa-si asculte inima.
Cele mai multe actiuni de genul “ma duc sa ma arunc in gol fara parasuta” sau “ma duc sa vad daca alte femei ma mai doresc”, sunt determinate de o lipsa de incredere in sine mai mult ca sigur intretinuta daca nu determinata de noi. Uneori sunt, e adevarat, actiuni sinucigase. Si kamikazele este unul dintre arhetipurile noastre primordiale simbolizat prin Spanzuratul Tarotului. Sunt de acord ca in aceasta aventura de redescoperire a lui insusi, noi parem o victima colaterala, dar nu e chiar asa. Lipsa noastra de incredere in el poate ca a declansat lipsa lui de incredere in sine. Incercarea de a-i baga mintile in cap prin santaj emotional, financiar sau de orice alta natura, nu face decat sa amplifice credinta in neputinta proprie si in lipsa lui de adecvare in ochii nostrii. A-l lasa sa incerce ce-si doreste, este dovada noastra de respect. Doar asa putem sa-l convingem ca nu il credem inferior noua. Dar nu e asa ca de fapt nu avem incredere ca o sa se descurce, ca o sa-si realizeze greseala si o sa se intoarca? Nici Dumnezeu nu a crezut ca Adam o sa faca fata cunoasterii si i-a interzis marul. Iar gandul lui s-a materializat.
De cele mai multe ori partenerii ne inseala pentru a ne atrage atentia, asemenea copilului care varsa ceaiul ca sa o faca pe mama sa inchida telefonul desi stie ca isi atrage o pedeapsa. Mai bine pedeapsa decat indiferenta.
Dar nu intrati in jocul lui, pentru ca este necastigator si pentru el si pentru dumneavoastra. Intelegeti ca din punct de vedere emotional suntem totdeauna copii atunci cand ne doare ceva.
Daca va puneti la mintea lui emotionala, daca regresati si dumneavoastra in copilarie la frica abandonului tocmai cand el este mai ingrozit, tot ce veti reusi sa faceti este sa materializati teama initiala care a generat revolta. Pentru ca prin alegerea altui partener el urmareste, de cele mai multe ori, sa va faca sa-l iubiti iar ca la inceput, cand nu exista decat el pentru dumneavoastra si nu existau si copilul, familia, prietenii, sau sa va invete minte ca l-ati amenintat cu abandonul. Sau ca nu va mai place sexul cu el. Sau ca nu il considerati destul de meritoriu. Ca nu il mai priviti cu admiratia de la inceput.
Barbatii sunt mai inclinati catre acest fel de comportament intrucat sunt mult mai putin siguri pe ei in ceea ce priveste valoarea lor intrinseca (nu va suparati pe mine, domnilor!). Poate ca ii ajuta putin si testosteronul care ii indeamna la actiune, nu-i lasa sa se deprime pentru a se autoanaliza si a afla cauzele interioare care genereaza nesiguranta de sine. Au tendinta de a se uita in afara pentru rezolvarea problemelor interioare pentru ca au fost invatati astfel si pentru ca le este teama ca daca vor privi in abisul lor interior sa va uita si abisul la ei cu niste ochisori ingroziti.
Daca partenerul dumneavoastra se poarta urat, ingaduiti-l o vreme incercand sa-l preveniti asupra durerilor pe care vi le provoaca. Daca nu se opreste, departati-va in varful picioarelor si avertizati-l ca numai atunci cand va intelege ca da in el atunci cand va loveste, sa va caute. Pana atunci veti alege departarea pentru ca va respectati destul pe dumneavoastra insiva dar si pe el incat sa nu va expuneti la stimuli toxici. Ca sa mai aibe la ce sa se intoarca. Ca sa mai gaseasca pe cineva intreg acasa, nu o camera de spital sau un azil de nebuni.
Nu-i intoarceti palma. Tot ceea ce dam se intoarce, n-aveti grija! Palma da, palma o sa primeasca. Mult mai dureroasa decat i-ati putea-o da dumneavoastra vreodata. Daca ii raspundeti la agresiune, universul considera scorul egal si o sa va exileze pe amandoi in suferinta pentru ca ati faultat. Sunteti la fel de vinovati. Nu conteaza cine a inceput. Daca nu va iertati parintii pentru ca v-au pus prea devreme pe olita, pentru ca v-au certat cand v-ati pierdut in parc alergand dupa fluturi, pentru ca nu au avut rabdare sa va aline cand ei insisi plangeau, pentru ca v-au parasit ca sa se salveze ei, nu veti fi oameni intregi niciodata.
Iertarea, compasiunea si rabdarea pot face dintr-o cocina de porci un rai cu ingeri. Credeti ca nu se face primavara cu o floare? Dar cum a rasarit planta asta daca era asa de iarna? Inseamna ca se poate. Ea va fi aleasa de evolutia darwinista (recunoasteti ca n-ati crezut ca pot sa-l potrivesc si pe Darwin in acest puzzle!). Odata ce a apucat sa infloreasca, va face samanta si va umple pamantul cu fiicele ei. Primavara asta poate ca nu va veni atat de devreme, dar cu siguranta ca urmatoarea, da. Celelalte flori, fie ele trandafiri, garoafe sau tuberoze, poate mai frumoase, poate mai parfumate, apar intr-o lume deja inflorita si nu ne vor uimi niciodata asa cum o face in fiecare iarna, miracolul pe care il numim ghiocel.

Un comentariu:

comentarii