Lectia 10: Interpretarea filozofica a Genezei

Omul, creat in ziua a sasea, este recreat in aceasta a 8-a zi tot din tarana si suflare de viata dar ii este superior omului-animal din prima saptamana pentru ca vorbeste si gandeste. Mai mult decat atat, “acest alt om” sta in rai si nu pe pamant, si se pare ca este si nemuritor deoarece Dumnezeu motiveaza interdictia degustarii marului prin “daca mancati veti muri”.
Desi Adam a fost facut din “tarana” iar Eva din coasta lui Adam, nici el nici Eva nu par a avea corpuri fizice deoarce Dumnezeu “i-a imbracat in piele” abia in momentul exilului pe pamant.
"Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii. Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat."

Sustinand mitul androginului, un singur “corp” in care coexistau femininul si masculinul, Adam spune ca Eva este “os din osul meu si carne din carnea mea” si ca “vor redeveni un trup”.

Marul, crede Eva amagita, “aduce stiinta”, “ii deschide ochii” si ii da puteri de Dumnezeu. Aflarea diferentei dintre bine si rau are insa consecinte dezastruoase: creaza splitul intre feminin si masculin, al carui rezultat este rusinea celor doua jumatati de a afla ca sunt incompleti dar si disjunctia de intreg, adica de Dumnezeu. Rusinea unuia fata de celalalt, marcheaza sfarsitul comuniunii spirituale si inceputul diferentierii “punctelor de vedere”.
"Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.
Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?"
Răspuns-a acesta: "Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns".
“Atractia femeii catre barbatul ei care o va stapani” este unul dintre “blestemele” aruncate de Dumnezeu asupra femeii, alaturi de cel al durerilor nasterii, si face din femeie o martira: umilita de barbatul ei si totusi fara puterea de a-l respinge, creand viata, asemeni lui Dumnezeu, dar cu pretul suferintei. Adam este sortit sa-si castige painea in sudoarea fruntii, si nu e destul, amandurora le este proorocita moartea. Delimitandu-se unul de celalalt si fiecare de Dumnezeu, Adam si Eva se percep pe sine ca “fii” nemeritorii ai unei divinitati pe care au infruntat-o si care se razbuna. Chiar asa sa fi fost? Sa vedem ce ne spune sarpele.
Simbol arhetipal dintre cele mai puternice, sarpele apare in Tarot pe arcana cu numarul “0”, numita “Nebunul”care este si prima si ultima dintre arcane. Originea si sfarsitul. Sa ne gandim la anticii cei intelepti. Ce ar fi putut ei simboliza prin acest animal care se taraste? Cand isi musca propria coada formeaza un cerc, si este in multe mitologii simbolul Pamantului. Cea mai raspandita semnificatie a sa este aceea de “tentatie”. Atrage si distruge. Este o capcana.
Putand fi simbolizat printr-o linie, sarpele aproape ca nu are forma, este cel mai “inform” animal. Cu toate acestea, prin miscare, se poate manifesta in toate cele trei dimensiuni ale spatiului: cand inainteaza formeaza o linie sinusoida, cand isi musca coada formeaza un cerc, cand ataca (sau ii vorbeste Evei...) se ridica in a treia dimensiune. Este “un spatiu” care se misca. Este un cuantum spatio-temporal. Limba sa bifida reprezinta legatura dintre cele doua macrodimensiuni ale universului nostru: spatiul si timpul. Constelatiile in sine amintesc de imaginea unui sarpe incolacit. Nu se poate deplasa in spate, doar inainte, ca si timpul. Muscatura sa este letala. Nu el este simbolul Pamantului, Pamantul este simbolul sau.
Ceea ce promite el este “deschiderea ochilor” si “vederea”, lucru care pare posibil doar prin cunoasterea binelui si raului. Intr-adevar, incarnarea unei constiinte intr-un trup care permite experimentarea, chiar poate fi exprimata ca “deschidere a ochilor”.
“Iata Adam s-a facut ca unul dintre noi, cunoscand binele si raul. Si acum nu cumva sa-si intinda mana si sa ia roade din pomul vietii, sa manance si sa traiasca in veci!...” Este ciudat ca de data asta, Dumnezeu foloseste pluralul pronumelui personal si nu singuralul “Eu”, si chiar nu cred ca-si vorbea singur in barba la pluralul majestatii sale. Formularea exprima un vocativ, ca si cand El vorbea cu cineva pe care-l considera ca fiind de acelasi fel cu el. Cum la acea vreme a creatiei doar Adam si Dumnezeu vorbeau... Aaa...desigur, si Eva vorbea (scuzati-ma pentru pleonasm!), cu Sarpele. Cum sunt doar patru personaje vorbitoare in povestea noastra iar doua dintre ele ies din discutie caci sunt “pacatosii”, rezulta ca Dumnezeu se conversa, nici mai mult nici mai putin, decat cu ... Sarpele! Mai mult chiar, considera infama creatura ca avand griji comune cu ale Sale, in speta ca nu cumva sa-i loveasca imortalizarea pe cei doi noi cunoscatori intr-ale misterelor. Adica i-a spus spatio-timpo-ului de sarpe: i-ai de aici si du-i! Si ramai si tu cu ei acolo, “sa te tarasti si sa mananci tarana”, adica sa fii ceea ce esti: timp-si-spatiu, adica energie si materie (sincer, sa fii tu insuti nu mi se pare o pedeapsa prea mare).
Presupunand ca genialul autor al unei carti atat de complexe cum este Biblia, nu a inceput sa o scrie intr-o stare de confuzie extrema si si-a revenit miraculos pe parcurs, presupunand deci ca a exprimat exact ce a vrut sa exprime, cum ar fi putut Dumnezeu sa “uite” ca a mai creat odata omul, si sa fi reinceput modelarea papusei de lut in ziua a opta? Raspuns: doar daca visa. Doar daca acea odihna a zilei a saptea a insemnat somnul iar ziua a opta, visul. Adam este in mod asemanator, nu un om “in carne si oase” ci o creatie onirica a unui Dumnezeu ce a adormit obosit dupa o saptamana intreaga de materializari. Se viseaza “intrupat” intr-o entitate numita Adam care s-a separat de intreg si a uitat ca este un fragment din constienta lui Dumnezeu. “Se plimba” in rai, echivalent oniric al unei gradini in care nu exista insa timp. Si acest personaj adoarme (uita si el cine este) iar in “visul din vis” Adam se imparte in doua “entitati”, una masculina si cealalta feminina. Atragerea celor doua entitati in cuantumul spatio-temporal este realizata dupa “splitul dintre bine si rau”, o impartire in contrarii, o noua separare. Asa cum universul intreg, materia adica, fusese creat prin “separarea cerului de ape” prin diferentieri si restrangeri ale energiei, tot asa, constienta s-a separat in spirite prin despartiri si splituiri care au necesitat adormirea, adica uitarea.
Procesul pare sa decurga in trei etape: prima este cea in care Adam se desprinde de Dumnezeu. A doua este cea a divizarii lui Adam in Adam si Eva. Cea de-a treia etapa, solutie adoptata de Dumnezeu pentru protejarea creatiilor sale care “cunoscusera raul” dar si “binele”, este incarnarea pe pamant. Cunoasterea raului creaza frica si doar inventarea timpului face ca aceaste entitati rusinate si speriate sa nu traiasca un iad etern. Facerea se termina cu ziua a opta, nici o alta zi nemaifiind specificata in nici un fel. Suntem inca in visul Creatorului.
Descoperandu-si puterea de a da intentiilor sale constiente o exprimare fizica, Dumnezeu adoarme, numai ca si personajele visului sau se intrupeaza doar ca in “spirite”. Adormirea presupune "abolirea temporara a constientului" , visele reprezentand exprimarea inconstientului. Personajele onirice sunt acele "persona" ascunse stiintei noastre care fac insa parte din noi, sunt creatiile noastre inconstiente. Acest Adam al zilei a opta, este creatia inconstientului lui Dumnezeu. Si Eva deasemenea.
Fiecare din ei, uita ca este o imagine inconstienta a Creatorului si se ia pe sine ca punct fix, ca punct de origine. "Deschiderea ochilor" promisa de sarpe ii atrage intr-o realitate iluzorie in care exista "bine si rau" intr-un cuantum spatio-temporar unde vor ajunge prin suferinta la bucurie, unde moartea inseamna inviere si nasterea este o moarte. Singura solutie pentru a se reconstitui intregul, este ca fiecare personaj sa se trezeasca, adica sa afle despre sine ca este Dumnezeu. Nu putem invia decat prin autocunoastere. Surghiunul in materie, intruparea intr-un univers spatio-temporal a fost solutia pentru ca spiritul sa se constientizeze, sa se trezeasca. Bucla timpului parcursa de fiecare spirit prin incarnare este lantul Karmic ce forteaza intelegerea. Este drumul sarpelui. Este drumul mintii. Liberul-arbitru poate exista doar intr-un univers in care exista timp, astfel incat prin incarnare spiritul sa ajunga sa-si reaminteasca, prin trairea consecintelor alegerilor sale, ordinea care se opune haosului, adica pe sine, adica pe Dumnezeu. Pe pamant, omul invata cum sa fie Dumnezeu prin experimentarea suferintei.
Cunoasterea legilor universului se face printr-o maturizare initiatica ce incepe cu ce e mai rau: durere, osteneala, umilinta si blestemul mortii. O imagine face cat o mie de cuvinte... Cartea cu numarul “0” a Tarotului, numita “Nebunul”, infatiseaza un om abatut purtand pe umar o bocceluta plina de taine inca nerevelate: ipostaza omului ca Adam, izgonit de “acasa”, pacalit de inteleptul si vicleanul sarpe care l-a atras pe dificilul drum catre iluminare (apare muscandu-si coada in coltul stanga-sus).
Karma ajunge la inaltare, dar este un drum ocolit, un drum in care exista timpul, frica si moartea. Sarpele ajunge tot la intreg, tot la iubire, tot la Cristos, dar prin suferinta. Si el este o creatie a lui Dumnezeu. Cercul si crucea, cele doua mari simboluri ale omului... Amintiti-va omul lui DaVinci, ca o cruce intr-un cerc! Adam redevine Dumnezeu fie prin “parcurgerea timpului”, fie prin identificare cu “celalalt”. Alegerea sarpelui sau a crucii este marea decizie a omului.
Motivul exilului in moarte si suferinta, a alegerii caii-celei-mai-grele, a intruparii in universul spatio-temporal nu este slabiciunea de a nu fi ascultat de creatorul lor ci este calea prin care se obtine cunoasterea. Daca oricum nu stiau ce e binele si ce e raul inainte de a fi muscat din mar, de ce i-ar fi pedepsit Dumnezeu? Li s-a dat ce au dorit. Ca sa dobandeasca liber-arbitru, ca sa « devina asemenea lui Dumnezeu » trebuiau se confrunte cu propriile creatii. Ordinea se obtine prin aplicarea de interdictii haosului. Timpul este interdictia majora, este impulsul care permite doar o directie. Fara existenta timpului, moartea si viata, placerea si neplacerea, lumina si intunericul, veselia si tristetea ar coexista, s-ar anula reciproc, nu ar fi posibila experimentarea. Fara experimentare nu exista cunoastere. Fara cunoastere, ceea ce se exprima este necunoasterea. Daca nu stiu nimic, ceea ce se exprima este nimicul. Prin inventarea timpului, constiinta universala a inceput sa se exprime si astfel sa se cunoasca. Universul este doar oglinda prin care Creatorul se priveste pe sine. Cu ochii nostrii. Luand forma noastra, haosul se ordoneaza in forma lui Dumnezeu. Cand vom cunoaste tot, cand nu va mai exista inconstient ci doar constient, vom deveni Dumnezeu. Vom fi capabili sa controlam in intregime haosul.
Perceptia lui Dumnezeu ca fiind exterior noua creaza inadecvarea, vina, suferinta, neputinta, supunerea in lantul karmic si moartea. Perceptia lui Dumnezeu ca fiind in interiorul nostru creaza responsabilizarea, puterea, imortalitatea. Liberul arbitru nu presupune doua adevaruri, sau mai multe realitati. Ce putem noi alege, este daca vrem sa-l aflam pe Dumnezeul din noi prin suferinta sau prin intelepciune. Refuzul de a accepta responsabilitatea noastra in ceea ce traim, este refuzul de a accepta ordinea, este refuzul de a fi Dumnezeu si atunci vom ajunge la cunoastere pe lungul drum al suferintei. Alegem sarpele.
Sarpele este ceea ce numim realitate: materia si energia, spatiul si timpul, cauza si efectul. Realitatea o percepem cu mintea. Mintea hotaraste ceea ce este real si ceea ce nu este. Este decizia ei. Pentru un arahnofob paianjenul este o creatura care-l pandeste la fiecare pas. Realitatea pe care o traim este iluzia pe care a ales-o mintea. Sarpele a fost exilat cu Adam in materie. Mintea  ia prizonier sufletul omului si il taraste pe pamant. Acolo unde, mergand pe calea ei logica, infruntandu-si propriile materializari, omul redescopera ca este o frantura din Dumnezeu. Trecand din dreapta in stanga, dintr-o extrema in alta, mintea omului, imitand mersul sarpelui, reuseste totusi sa inainteze catre cunoastere. Catre trezire.
Cream constient (masini, case, cariere, spectacole) dar si inconstient. Ceea ce traim este rezultanta unui proces de creatie care materializeaza nu doar lucrurile pe care le stim, dar si pe cele care sunt ingropate in neconstientizare. Controlul absolut al vietii noastre, poate si al mortii noastre caci doar este un aspect indisolubil legat de viata, va fi posibil numai cand inconstientul va deveni constient.

2 comentarii:

  1. tare imi pare rau ca intelegi gresit anumite lucruri(de altfel f importante).DUMNEZEU vorbea cu Sine.Dumnezeu este TREIMIC,e SFANTA TREIME! un singur DUMNEZEU,dar in 3 ipostasuri,sau persoane!TATAL ,FIUL SI DUHUL SFANT!deci persoanele SFINTEI TREIMI vb intre ele.nu cunoastem credinta in care ne-am nascut,noi si neamul nostru :(

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt de acord cu tine. Dumnezeu este treimic asa cum si noi suntem treimici...caci doar am fost facuti dupa chipul si asemanarea Lui: Dumnezeu este Tatal, Fiul si Sfantul Duh asa cum si omul este spirit, minte si materie. Doar ca eu cred ca Biblia vorbeste despre aceasta treime inca din capitolul Facerii, cele trei fete ale omului fiind simbolizate de Adam (spiritul), de sarpe (mintea) si de corpul in care s-a "imbracat" cand a coborat pe pamant.

    RăspundețiȘtergere

comentarii